Cămașa populară și pânza potrivită

Azi dimineață am postat o fotografie cu un colțișor din cămașa populară la care lucrez acum. Pe lângă multele aprecieri și încurajări, au apărut și discuțiile legate de pânză. Sunt aceleași pe care le am cam de fiecare dată când pun imagini cu prima cămașă pe care am făcut-o sau când o port. Că nu e lucrată pe pânza potrivită și de asta nu ar fi tradițională și e păcat de muncă.

Am decis să scriu acest text ca pe o explicație și nu ca pe o critică, deși sunt conștientă ca unele persoane vor vedea acest material ca pe o ofensă. Nu sunt expert în portul popular și în tradiții. Iar în puținul timp petrecut făcând cercetare, mi-am dat seama cât este de dificil să faci o selecție între cea ce este autentic sau specific unei zone și ceea ce este adus nou. Și unde faci acea distincție? Ceea ce este mai vechi de 50 de ani este autentic, iar ce are 49 de ani nu mai este?

Recunosc efortul depus persoane și de echipele de cercetare și am tot respectul pentru ceea ce au reușit să salveze de la dispariție. Doar că din păcate – și cred cu tărie că nu avut această intenție – parte din rezultatele muncii lor au fost generalizate și au dus la interpretări greșite.     

Aici se încadrează și situația mea, și a unor doamne din zona Dornelor, cărora ni s-a spus că munca noastră nu e tradițională pentru că nu coasem cămășile pe cânepă. Din ceea ce am aflat eu, la noi în zonă – Vatra Dornei, Argestru – nu se folosea pânză de cânepă la cămășile populare.

Și aici aș vrea să fac o paranteză. În Bucovina se numesc cămeși populare, cele pentru femei, și cămeșoi cele lungi și cele bărbătești. Eu am auzit prima oară de cuvântul ie pe la 20 și ceva de ani. Asta deși am crescut la mătuși și bunici care mergeau în fiecare duminică la biserică în costum popular. Am auzit cuvântul odată cu campaniile pentru stabilirea zilei naționale a iei și am aflat că este denumirea folosită în sudul tării.

Revenind la pânză, din ce mi-au spus ai mei, la noi în familie se folosea inul (tata încă își aduce aminte de când era copil și participa la muncile inului: dusul la pârâu, bătutul, melițatul), iar și mai rar marchizetul.

Recent s-a generalizat ideea că o cămașă populară nu este autentică dacă nu este cusută pe cânepă. La noi nici babele nu purtau cânepă, că era ”aspră și scorțoasă”. Cel puțin asta a fost explicația pe care am primit-o de la o mătușă când am întrebat-o dacă își amintește de vreo bunică, străbunică de a ei să fi purtat cămeși din cânepă.  

De ce pun eu mai mare valoare pe ceea ce spun mătușile mele față de ceea ce spun cercetările? Din două motive: în primul rând pentru experiența și cunoașterea locului pe care o au aceste femei, și în al doilea rând pentru că eu am ales să cos două cămeși din familie, cămăși pe care ele le-au văzut.

Să explic mai pe larg cele două motive. Experiența mătușilor. Ambele au cusut cămăși și au crescut într-o familie cu tradiție în această îndeletnicire. La ele în casă s-a țesut – covoare, catrințe, ștergare, pânză de in; s-a cusut – cămăși, fețe de masă, decorațiuni pentru casă și biserici, costume preoțești. Nu vă puteți imagina ce mi-au auzit urechile când am găsit o parte dintr-un costum preoțesc, l-am îmbrăcat și am început a cânta Doamne miluiește prin casă. La ele în casă s-au făcut plăpumi și perne, și lenjerii, și venea lumea din sat și din oraș, și chiar din satele vecine, să le lucreze diferite lucruri. Femeile astea nu au studii de etnologie, dar au experiența anilor de muncă și cunosc zona și obiceiurile ei. Peste care se adună experiența moștenită de la mama și bunicele lor. Eu țin minte războiul de țesut din camera mare, și dispozitivul pe care făceau plăpumi. Eu am învățat să cos la ele în casă, după modele scoase de ele și păstrate cu sfințenie într-un caiet, pe care acum l-am primit eu în grijă și creștere.  

Și aici intervine al doilea motiv, cel personal. Cămeșile mele au la bază modelele de pe cămeșile bunicelor. Prima este după o cămașă a străbunicii, iar a doua, cea pe care o fac acum, a mamei tatălui. Străbunica a murit pe la 1930. Nu știu când a fost făcută fotografia din care am scos modelul, dar străbunica era încă vie, așa că estimez cămașa să fie de acu vreo 100 de ani. Suficient de veche pentru mine că să fie tradițională și autentică.

Cea la care lucrez acum e a bunicii de pe vremea când era fată – a se citi înainte de căsătorie. Așa că și cămașa asta are cam la vreo 70-80 de ani. Le fel, destul de veche ca să fiu sigură că e tradițională și autentică. Dacă vă uitați cu atenție la cămașă o să vedeți ca pe mâneci avea model geometric, iar pe fața cămeșii avea flori.

Cusătură care nu ar fie canonică, după standardele pe care iile tradiționale ar trebuie să le respecte. Caz în care nici cele două cămeși ale mele nu ar fi, pentru că eu am adaptat modelele la personalitatea mea. Dacă ar fi să mi se impună acest netradiționalism, ar fi datorită modelelor și nu a pânzei.

Și atingând acest subiect al combinării de modele și cusături pe cămeși, trebuie să punctez un lucru specific Dornelor. Din ce am învățat eu la antropologie în facultate, locul zonei studiate este la fel de important ca toate celelalte aspecte cercetate. Dorna, bazinul Dornelor s-a aflat la hotar de provincii și la răscruce de drumuri. Punct de tranzit și popas pentru cei care treceau din dealurile și câmpiile Moldovei către Transilvania sau către sud spre Neamț. O parte a fost în Regat, o parte nu. Argestru nu a fost – am aflat când am fost certată de mătușa că ce îmi trebuie poale cu model cusut să mi se vadă de sub catrință ca le cele din Regat. Omenii de aici au văzut zeci de porturi din alte zone, și au furat modele. Mătușa mi-a dat o catrință țesută de ea când era tânără, și se vede inspirația altor zone – are broderia doar în partea de jos și e din lână albastră. Bunicele au cumpărat pânză țesută industrial să își facă cămeși, pentru că își permiteau să cumpere. Parte a tradiției locului era inspirația din ceea ce vedeau la oamenii care tranzitau zona.

Lucru acesta se vede în diferența modelelor dintr-un capăt al Dornelor față de celălalt capăt, și abia de sunt 30 km distanță între ele. E un specific al locului care e vechi de pe vremea Baltagului. Nu cred că poate fi ignorat doar pentru că în alte zone ale țării acest trafic de idei și oameni nu este la fel de accentuat. În 10 km dorneni sunt mai multe modele sau culori specifice altor zone decât sunt în sute de km în alte părții mai liniștite ale tării. Pe de altă parte eu nu am găsit nici o mână de modele specifice orașului Dorna, pentru că zona a devenit un amalgam de influențe.

Poate ar trebui să încercăm să salvăm cât mai multe dintre aceste modele și tradiții rătăcite prin munți și cătune sau pierdute în marea orașelor, în loc să le renegăm pentru că nu se încadrează în tradiționalul nostru îngust.

Daca v-a plăcut acest articol, mă puteți ajuta prin redistribuirea acestuia. Vă mulțumesc! Marcella