Povestea cămășii populare canon

Povestea cămășii populare canon

La prima cămașă populară pe care am făcut-o am avut o întreagă poveste de spus. La asta, a doua, a fost mult mai multă muncă dar nu prea am multe de spus.

Drept este că nu prea am avut inspirația de a scrie. În ultimele luni am cusut foarte mult, orice clipă liberă am avut, am petrecut-o cosând. În sâmbătă dinainte de Buna Vestire am terminat cămașa. Când am încercat-o și m-am văzut în oglindă, nu mi-a plăcut deloc. Primul gând a fost că am irosit 5 ani de muncă, că nu am cum ieșii în lume cu ea, că mă fac de rușine. Mi se părea prea mare, plină de tot soiul de greșeli, reale sau închipuite, care aveam impresia că o să sară în ochii tuturor. Renunțasem la ideea de a o purta vreodată.

A doua zi, un pic mai odihnită, am început să am sentimente mai bune. Nu extraordinare, dar cel puțin eram dispusă să o arăt la lume. Am primit și ceva vorbe de laudă de la niște prieteni și rude care au primit poze cu cămașa gata – deși am ținut cămașa ascunsă de public, au fost trei persoane care au mai primit imagini cu cămașa în diferite stagii, cu promisiunea că nu arată fotografiile.

Am pus-o la spălat pe luni seara, moment în care am mai trecut o spaimă. Cu toate că o pusesem în apă rece, a început să iasă culoarea roșie. Am observat după vreo jumătate de oră, am scos repede cămașa din apă, și pentru a doua tură am pus apa gheată, de mi-au amorțit mie mâinile. De bine de rău am reușit să o spăl fără daune. Și cu ocazia asta o să trec pe lista de cumpărături și oțet, că nu am în casă, nu gătesc. Odată uscată am văzut că pânza a rămas albă.

În zilele următoare am mai arătat-o prietenilor români din Anglia și toți au spus că este foarte frumoasă, așa că încet, încet sentimentele s-au mai îmbunătățit.

Unul din testele cele mai importante a fost adusul cămășii la șezătoare. Acolo doamnele știu meserie, văd și apreciază ce e bine și ce nu. În dimineața sâmbetei de șezătoare nici nu am putut mânca de emoție. Nu știu cât s-a văzut și cât nu, dar m-am simțit ca la scoală când trebuia să mă asculte la oră și nu eram sigură pe mine că am învățat suficient.

Aparent am trecut testul. Doamnele au apreciat cămașa și au făcut o sumedenie de fotografii și cămășii și mie îmbrăcată cu ea, zic eu că e semn că am primit notă de trecere. Parcă mai ușoară a fost inima după aia, și odată cu plecatul greutății de pe inimă a venit și inspirația. Mi-am adus aminte de etapele în care am făcut-o, de unde e și cum am scos modelul. De ce am ales culorile.

Modelul e scos de pe o cămașă a bunicii Victoria, mama tatălui. Fotografia bunicii am mai postat-o de câteva ori pe Facebook – am ținut secret doar modelul pe care l-am scos și cusut eu, nu și cel de pe care m-am inspirat. E o fotografie mică, de vreo 5 cm. Am fotografiat-o în vreo patru rânduri, cu diferite aparate foto, telefoane, și în lumină naturală, soare, bec, pană când am găsit imaginea care era cât de cât clară și cu un contrast bun să pot deslușii modelul.

Camasa bunica Victoria

Eu știu să cos doar cruciulițe. Am mai încercat alte puncte de cusătură, dar nu mi-au plăcut cum au ieșit, așa că am preferat să adaptez modelele pentru cruciulițe decât să iasă cusătura urât. Au urmat câteva luni de scos și adaptat modelul pentru stilul de cusut și culori. Dacă aș fi ales să folosesc mai multe culori, nu doar cele trei ale tricolorului, ar fi fost mult mai ușor să stabilesc culorile pentru fiecare element din model. În trei culori, a fost ceva de muncă în a le așeza în așa fel încât fiecare element să fie diferit de cel de lângă el, și să fie un rost în aranjarea culorilor ca cele de pe drapel.

Încrețul clar avea să fie făcut cu galben. Când steagul este arborat vertical, albastru vine în partea de sus, ceea ce în cazul meu corespundea cu altița, și cu cerul. De aici culoarea predominantă a altiței este albastru. Și rămânea roșul să fie cel dominant pentru râurile de pe mânicile cămeșii.

La fața cămeșii bunica avea două rânduri verticale de flori. Doar că mie nu îmi plac (pentru mine să port) cămășile cu flori, mă atrag mult mai mult motivele geometrice. Așa că am ales pentru față să repet modelul de pe mâneci. Dar a trebuit să modific culorile, că ar fi fost cămașa prea roșie, că mânicile sunt mari și cu mult roșu. Și așa fața cămășii este albastră. Cu mâneca roșie și fața albastră, spatele trebuia să fie dominat de galben. Și aici recunosc că a învins lenea și presiunea timpului și am modificat un pic ideea pe care o aveam eu în minte. Inițial am vrut să fac multe, multe steluțe mici cum sunt cele de la altițe, dar nu am mai avut nervii pentru ele, așa că am făcut mai puține dar gigantice. Am plătit pentru asta cu mult chin la cusut, pânza măruntă și cruciulițele făcute pe două fire, la finalul stelei abia se mai distingeau firele de pânză unul de altul.

Când m-am apucat de cusut, am făcut prima probă cu cruciulița făcută pe trei fire de pânza, dar nu mi-a plăcut, că mi s-a părut prea mare. Mi-a spus mătușa Viorica când a văzut cât de mărunt e cusut, că asta nu e cămașa, ci canon, dar fudulia se plătește, cărțile sfinte spun că e păcat. Am refuzat să modific și am continuat cu cusutul pe două fire, că doar pentru mine o fac și o singură dată o cos.

Eu când spus că scot un model de pe o cămașă veche, drept e că și îl adaptez personalității mele. Nu știu cât e de corect etnografic, misiunea mea prin aceste două cămăși pe care le-am cusut nu a fost de cercetare, documentare sau salvare de modele, ci de a îmi coase cămașă care să fie cât mai aproape sufletește de mine. Puteam să fac comandă de o cămașă care să fie corectă etnografic zonei mele, dar care să nu reprezinte nimic pentru mine. De altfel, așa cum am mai spus, eu m-am dus la Șezătoarea din Vatra Dornei să plătesc pe cineva să îmi facă cămașă, iar doamnele m-au pus la muncă și m-au învățat să îmi cos singură. Așa a început vânătoarea mea de fotografii cu rudele din familie după care să mă inspir de modele, că dacă tot le coseam eu cămășile, măcar să fie din familie.

Și revenind la adaptatul modelelor. Și la cămașă asta, că și la prima, mi-au trebuit mânecile foarte largi, că am avut mereu impresia că mânecile înguste aduceau a sărăcie, de parcă nu ar fi fost bani de mai mult material. La fel și la model. Să fie plin, să nu se vadă albul de la pânza, că doar am bani de ață. Nu știu de unde a pornit ideea asta, știu că un sâmbure de adevăr trebuie să fie pe undeva, dar la mine a ajuns la obsesie și mi-a crescut timpul de lucru.

Dacă la prima cămașă am folosit ațele rămase de la mama iar culorile au fost alese de ea și de goblenurile ei, acum am vrut să aleg culori care să reprezinte ceva. Și cum sunt plecată din tară, culorile care să reprezinte ceva important sunt cele ale drapelului național. Și apoi cămășile care să includă tricolorul, ascuns subtil printre modele, erau o formă de protest împotriva dominației austro-ungare. Doar că eu nu am vrut să îl ascund, ci dimpotrivă, să îl scot în evidență, să fie doar cele trei culori.

A urmat umblatul prin tară după ață, să fie nuanța potrivită și toate bobinele din același lot, că să se păstreze în timp la fel. De frică că nu o să îmi ajungă ața, am cumpărat cât pentru trei cămăși, acum caut idei ce să fac cu ea.

Cu ața și cu pânza în bagaj am plecat la Londra și m-am apucat de treaba. Prin august 2018 aveam primul rând la o altiță, iar prin mai 2019 altițele erau gata. Prin septembrie 2019 era gata și încrețul la ambele mâneci. Prin martie 2020 începeam râurile pe mâneci. Cămașa a fost gata în cinci ani, dar au fost câteva perioade mai lungi în care nu am cusut deloc, din varii motive. Carantina impusă de pandemie mi-a dat un pic mai mult timp de cusut și prin mai aveam gata primul râu, iar prin iunie lucrasem jumătate dintr-o mânecă, care a fost terminată în aprilie 2021.

A doua mânecă a fost gata în ianuarie 2023. Dar cu momente de cumpănă. Fiind model geometric, și fiecare rând din râu se completa cu următorul, nu puteam greșii nici măcar o cruciuliță. La anumite rânduri nu puteam ascunde trei fire de pânză luate în loc de două. A fost un râu la care am desfăcut de trei ori, trei rânduri consecutive. Am lucrat primul rând de model, iar când am venit cu al doilea am descoperit greșeală. Am desfăcut primul rând până la greșeala și l-am refăcut. Când am venit cu al treilea rând de model, am descoperit o greșeală pe al doilea rând. Eram ferm convinsă că o se rupă pânza de la atât trecut ața prin ea. Nu puteam să trec peste că nu se mai potriveau restul rândurilor sau dacă încercam să o dreg pe varianta merge și așa, ar fi ieșit un brontozaur acolo de nu poate fi descris în cuvinte.

În ianuarie când am văzut că mă apropii de final, mi-am propus să aloc mai mul timp cusutului și să o termin până de ziua Iei. Apoi am stabilit Paștele să fie data de terminat cămașa, că între timp au început să apară alte planuri în viața mea și nu mai puteam să o lungesc cu cusutul. Prin urmare februarie a fost tot un cusut. Slava Domnului că nu am familie că mureau de foame sau plecau în lume să caute pe careva care să îi hrănească. Nu am făcut nimic altceva în afară de cusut. Veneam de la muncă, mâncam pe fugă și mă apucam de cusut până pe la vreo două noaptea. Și tot așa, zi după zi. Duminica ce mai apucam să las acul din mană. Cămașa asta m-a orbit, că fiind foarte măruntă, am cusut-o la lupă.

În februarie am terminat fața și în martie m-am apucat să fac spatele. Cu toate părțile gata, pe la mijlocul lunii m-am apucat să însăilez să vad ce a ieșit. Și aici am mai dat de un bai. Eu știu că am măsurat părțile de material după măsurile primei cămeși. Doar că la asta mânicile erau cu vreo 10 cm mai lungi. Oricât am încercat eu să văd dacă le pot păcăli, nu a fost rost și a trebuit să le scurtez. Nu aveam cum să tai din partea de jos, că ar fi însemnat să cos din nou parte din model, așa că am tăiat de sus și am adus altițele aproape de guler.

La guler alt chin, că am avut de îngrămădit aproape trei metrii de material, că na, fudulie să am mâneci largi. A trebuit să schimb modelul pe care îl aveam gândit pentru bentița de la gât, că să pot acoperii zona de încreț. Pană la urmă am terminat-o, cu șnurul de la gât făcut și cusut la 9 seara. Știu, a doua zi era sărbătoare, dar sincer, dacă nu o terminam în ziua aia, nici că o mai terminam, că nu o mai puteam vedea la cusut. Poate și de asta mi s-a părut urată când am încercat-o în seara aia. Cred că după atâta muncă mă așteptam să fie perfectă și nu era. Că are greșeli? Are, normal că are, dar nu vi le spun, să le descoperiți în timp. Ultima greșeală am descoperit-o în avion spre tară în timp ce selectam fotografiile care însoțesc acest text. Dar din toți cei care au văzut-o, nimeni nu a observat greșelile. Drept e că e colorată și bogată și îți ia ochii, nu mai apuci să vezi și ce nu e bine. Și apoi fiecare greșeală face cămașa unică.

Aproape că uitasem. Pe lângă numele de cămașă canon primit de la mătușa, mai are și numele de cămașă secret, primit de la doamnele de la șezătoare. Și, deși cred că am mai explicat de ce am ascuns-o de lume cât am cusut la ea, să mai spun odată aici la finalul poveștii acestei cămăși.

Eu cost încet, după cum s-a văzut. Sunt doamne care termină o cămașa într-o lună. Dacă modelul pe care îl făceam eu era dat la lume înainte de a termina eu cămașa în cei 5 ani ai mei, exista riscul ca o doamnă harnică să îl facă înaintea mea. Și după ani de muncă și chin să fi văzut modelul purtat de altcineva. Știu că sunt puțini nebuni care să buchisească pânza cum am făcut-o eu, dar chiar și mai răruț, modelul era scos în lume de altcineva, și atunci cămașa mea nu ar mai fi fost originalul, ci copia. Acum? Stau la poze cât vrea lumea, deși nu îmi place să mi se face poze. Am pus eu fotografiile din timpul lucrului în care modelul este destul de clar. Nu mă deranjează dacă este copiat, doar să nu fi fost purtat înaintea mea.

O fi o copilărie sau mândrie. Nu știu. Mi-am păstrat spiritul de copil, vine la pachet cu bune și cu mai puțin bune. Și sunt și mandră. Nu mi-e rușine, pentru că mă mândresc doar cu ce-i al meu.

Și cămașa asta este a mea. Și a bunicii Victoria. Și este canon și secret și mândrie în același timp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!